A demarat proiectul educațional „Împreună pentru copiii noștri”

16 June 2022 Off By Herea Darius
A demarat proiectul educațional „Împreună pentru copiii noștri”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cel mai mare program de tabere din județul Caraș-Severin și, totodată, cel mai cunoscut program de educație non-formală – Împreună pentru copiii noștri, a debutat miercuri 15 iunie, la Mehadia, acolo unde s-a deschis prima tabără din această vară, pentru 27 de copii din localitate.

Evenimentul a debutat în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Mehadia prin săvârșirea slujbei de Te Deum de către părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului, alături de un sobor de preoți. Au luat parte partenerii locali, respectiv parohia, unitățile de învățământ și autoritățile locale, precum și copiii beneficiari, dar și formatorii și voluntarii implicați în proiect.

În continuare au debutat și ateliere în context non-formal și interactiv, de educație pentru viață, dezvoltare personală, lucru în echipă și comunicare, ateliere artistice, jocuri, concursuri și seri tematice, precum și ateliere de formare duhovnicească. Toți copiii participanți au primi kit-ul taberei format din tricou, mapă, broșură și pix.

Peste 720 de copii beneficiari, mai bine de 100 de formatori și voluntari implicați în proiect, 16 tabere educaționale (14 în mediul rural și 2 în mediul urban), beneficiari din peste 30 de comunități (sate și orașe) implicate în proiect și 80 de zile de tabără – sunt cifrele pe care și le propune în acest an proiectul educațional Împreună pentru copiii noștri, concretizat în cele două tipuri de tabere: Tabăra din Inima Satului în localitățile rurale și Tabăra din Inima Familiei în cele urbane.

Programul de tabere se va desfășura în perioada 15 iunie – 3 septembrie 2022, prin intermediul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, cu sprijinul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și al partenerilor locali, respectiv parohiile, unitățile de învățământ și autoritățile locale din cele 16 localități care vor găzdui taberele în această vară. De asemenea, beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin și al altor parteneri, precum: Asociația Învățătorilor Caraș-Severineni, Centrul de Tineret Moniom și Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”.