Ședință de lucru a tinerilor atoriști la Centrul Eparhial din Caransebeș

19 October 2022 Off By Herea Darius
Ședință de lucru a tinerilor atoriști la Centrul Eparhial din Caransebeș

La Centrul eparhial din Caransebeș a avut loc marți, 18 octombrie 2022, o ședință de lucru a tinerilor de la ATOR Banatul de Munte prezidată de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Întâlnirea a reunit membrii Consiliului Director al ATOR Banatul de Munte și a fost organizată atât în scopul prezentării bilanțului activităților desfășurate de către tineri în ultimul an de zile, cât și în scopul planificării, sub îndrumarea ierarhului, a proiectelor propuse până la finele anului, precum și a perspectivelor pentru anul 2023.

În debutul întâlnirii, tinerii din conducerea asociației au prezentat ierarhului o scurtă dare de seamă cu cele aproximativ 50 de activități derulate în perioada octombrie 2021 – octombrie 2022 de către ATOR Banatul de Munte (fie în calitate de organizator, fie de partener), dintre acestea evidențiindu-se contribuția majoră a tinerilor la programul eparhial de tabere în comunitate derulate în cadrul programului „Împreună pentru copiii noștri”.

A urmat o analiză a activității fiecăreia dintre cele șase filiale active ale asociației, în cadrul căreia tinerii au evidențiat neajunsurile cu care se confruntă fiecare zonă, iar părintele episcop a propus soluții de sprijinire și întărire a misiunii la nivel local. În prezent, ATOR Banatul de Munte are 125 de membri activi, organizați în șase filiale, și anume: filiala Reșița – 32 de membri, filiala Valea Bistrei – 24 de membri, filiala Măureni-Bocșa – 24 de membri, filiala Oravița – 20 de membri, filiala Caransebeș – 17 membri și filiala Valea Cernei – 8 membri.

În cea de-a doua parte a întâlnirii au fost planificate o serie de întâlniri și activități pentru perioada următoare, cele mai importante dintre acestea, la care va fi prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, fiind următoarele: o seară de dialog duhovnicesc la sediul ATOR Banatul de Munte din Reșița în data de 17 noiembrie, un concert caritabil de colinde la Reșița în data de 6 decembrie, în cadrul campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, precum și Gala TDIS – evenimentul de bilanț al taberelor din acest an, care va avea loc la Caransebeș, în data de 10 decembrie.

În ceea ce privește perspectivele pentru anul 2023, părintele episcop a îndemnat tinerii să acorde o atenție sporită misiunii în zonele mai sărace ale eparhiei, organizarea de tabere (de tipul Tabăra din Inima Familiei) în zona orașelor mari ale județului, seri de lectură biblică și cateheze biblice, precum și activități dedicate vârstnicilor, având în vedere că anul viitor este închinat de către Sfântul Sinod pastorației persoanelor vârstnice.

Aceste consultări periodice ale ierarhului nostru cu tinerii de la ATOR sunt foarte importante atât prin faptul că părintele episcop trasează liniile importante ale misiunii tinerilor atoriști, oferindu-le acestora suport și îndrumare în lucrarea lor, dar și prin faptul că în acest fel tinerii sunt încurajați și motivați să-și continue frumoasa lor misiune în Eparhia Banatul de Munte”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al eparhiei, prezent, de asemenea, la întâlnire.

La finalul ședinței de lucru, ierarhul a mulțumit tinerilor atoriști pentru bogata lor activitate și i-a încurajat să continue și pe mai departe cu aceiași determinare, asigurându-i totodată de sprijinul și binecuvântarea Preasfinției Sale.

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte funcționează, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, începând din anul 2016 ca un grup informal de tineri, iar din anul 2021 cu entitate cu statut juridic de sine stătător, având sediul la Reșița și membri de pe întreg cuprinsul Episcopiei Caransebeșului.